Politica de retur
Dreptul de retragere
Aveţi dreptul de a vă retrage din prezentul contract, fără a preciza motivele, în termen de 30 de zile.Perioada de retragere expiră după 30 de zile începând de la ziua la care intraţi dumneavoastră sau o parte terţă, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a produselor.
Pentru a vă exercita dreptul de retragere trebuie să ne informaţi cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract, utilizând o declaraţie neechivocă, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poştă sau e-mail la una dintre adresele: office@jubi.ro sau Str. Progresului 102-108, Sp. AD4, Bucuresti, Sector 5.
Consecinţele retragerii
Dacă vă retrageţi, vom rambursa suma pe care am primit-o de la dumneavoastră, mai putin costurile livrării, fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care suntem informaţi cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Vom efectua această rambursare prin transfer bancar in contul bancar indicat de dvs. cu conditia ca acest cont sa apartina persoanei/societatii pentru care a fost data comanda initiala. Vom amâna rambursarea până la data la care primim înapoi produsele pentru ca acestea sa poata fi verificate.
Expediaţi produsele prin orice firma de curierat sau înmânaţi-le direct nouă la adresa Str. Progresului 102-108, Sp. AD4, Bucuresti, Sector 5, nume destinatar: Jubi.ro, telefon 0738.551.186, fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, în decurs de maximum 7 zile de la data la care ne-aţi comunicat retragerea. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi înainte de expirarea perioadei de 30 zile. Va trebui să suportaţi costul direct al returnării produselor.
Sunteţi responsabil pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităţilor şi funcţionării produselor.